27 ianuarie 2023. Creația lui Mihai Eminescu, acel mare ctitor al spiritualității românești, a fost cea care a reușit să unească prin grai românesc cele două maluri ale Prutului într-o extraordinară activitate culturală, cu genericul: „Odă (în grai românesc)”, la care au participat și elevele claselor a XII-a, din cadrul Liceului Teoretic ,,M. Eminescu”, mun. Cahul, Simona-Andreea Russu, Valeria Ghenciu, Anastasia Reșulschi, ghidate de doamnele profesoare de limba și literatura română, Natalia Luchianciuc și de istorie, Oxana Perju. Evenimentul a fost organizat de către directorul Centrului Județen de Excelență din Brăila, domnul prof., dr. Ștefan Aftodor, care, cu multă dăruire, a reușit să realizeze un viu dialog cultural al elevilor și profesorilor din România (Cenaclul literar „Beyond Words – N.B.” din Brăila) și Republica Moldova (Liceul Teoretic ,,M. Eminescu”, mun. Cahul, Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Căușeni) despre Eminescu și Unire. Elevii au prezentat comunicări despre Eminescu și problema provinciilor românești înstrăinate de-a lungul istoriei, au recitat și au cântat pe versurile marelui poet. Evenimentul a fost găzduit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.
Aducem sincere mulțumiri domnului prof. dr. Ștefan Aftodor, director al Centrului Județen de Excelență din Brăila, pentru oportunitatea de a participa la acest frumos eveniment!!!