mai
05
2023

Portalul educațional transfrontalier la Cahul – eveniment istoric!

Unul din conceptele-cheie ale educației contemporane îl constitutuie parteneriatul educațional. Acesta reprezintă un concept, dar și o atitudine în câmpul educației și presupune comunicare, cooperare și colaborare eficientă între partenerii educaționali, în vederea optimizării procesului de învățământ, prin schimbul de experiențe în domeniu.

Importanța parteneriatelor în educație a fost dovedită printr-o activitate de importanță majoră, desfășurată la Cahul, la data de 3 mai 2023. În această zi orașul Cahul care a fost gazda unui eveniment istoric, unic în sistemul de învățământ  național – Portalul educațional transfrontalier, cu genericul Școala în contextul integrării europene. Parteneriat în educație. Evenimentul a fost o inițiativă mareață a Consiliului Raional Cahul, a Direcției Generale Învățământ Cahul  și  a Inspectoratelor Școlare Județene din România ( Buzău, Galați, Bacău, Braila, Gorj),  precum și a instituțiilor de învățământ general din raionul Cahul, care au solicitat o colaborate cu instituțiile similare de peste Prut.

Participanții și invitații la eveniment au fost întâmpinați festiv, cu pâine și sare, în fața Consiliului Raional Cahul, pe fundalul unei melodii interpretate de fanfara de la CRCC „Universul”, filiala Vadul lui Isac, raionul Cahul (conducător artistic Clementie Zgardan) și Grupul de copii din cadrul Ansamblului de dansuri „Crihăneanca”, CRCC „Universul”, filiala Crihana Veche (conducător artistic Bujoreanu Liliana), care au prezentat în fața invitaților dansul „Hostropățul”.

Evenimentul propriu-zis s-a desfășurat în Sala Mare a Consiliului Raional Cahul și a fost moderat cu o deosebită responsabilitate și prestanță de către șeful DGÎ Cahul, domnul Valeriu Baban. Activitatea a debutat cu mesaje de salut din partea invitaților speciali: Nicolae Dunas, președinte al raionului Cahul, Ion Groza, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Părintele paroh Andrei Apetrei, secretar eparhial, Episcopia Basarabiei de Sud, Anca Corfu, consul General al României la Cahul, Tatiana Romaniuc, viceprimar al municipiului Cahul, Sergiu Cornea, rector al Universității de Stat ,,B.P.Hasdeu” din Cahul, Mrejeru Marcela, inspector școlar  general, ISJ  Gorj, România, Gina Brînzan, inspector școlar general, ISJ Galați, România, Daniela Palcău, inspector scolar  general, ISJ Buzău, România, Ștefan Torcărescu, director CCD Buzău, România, care au accentuat importanța parteneriatelor în sistemul de învățământ și oportunitățile pe care le oferă aceste acorduri de colaborare pentru instituțiile de pe ambele maluri ale Prutului.  Ne-au onorat cu prezența sa toți vicepreședinții raionului Cahul – Seredenco Tatiana, Daud Elena, Nedov Ruslan și dna. Cornelia Prepeliță, secretarul CR Cahul.

Portalul educațional transfrontalier a reunit peste 120 de participanți din sistemul educațional de pe ambele maluri ale Prutului, directori ai instituțiilor de învățământ general și timpuriu din raionul Cahul, Republica Moldova și din județele Galați, Buzău, Brăila, Bacău, România, dar și reprezentanți ai Administrației Publice Locale, a căror prezență a confirmat importanța parteneriatelor în educație, care au menirea de a asigura dezvoltarea durabilă a sistemului educaţional, în vederea formării unei personalităţi integre, active, sociale şi creative a copilului.

În cadrul acestui eveniment, 21 de instituții de învățământ general din raionul Cahul, Republica Moldova și instituțiile de același nivel sau profil din patru județe din România – Galați, Buzău, Brăila, Bacău, au semnat acorduri de parteneriat, cu scopul de a încuraja și disemina experiențe de succes în domeniul educațional și de a implementa în comun proiecte transfrontaliere, care vor contribui la sporirea calității în educație, creșterea profesionalismului cadrelor didactice în condițiile integrării europene, la promovarea dimensiunii interculturale în educație, cât și la facilitarea accesului la resursele educaționale. În urma semnării acordurilor, s-au stabilit parteneriate durabile între următoarele instituții:

– IP Gimnaziul „Nicolae Iorga”, com.Burlacu, director Berdilă Ion și Școala Gimnazială nr.16, Galați, România, director Megoș Mariana;

– IP Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, com. Pelinei, director interimar Loghin Nadejda și Școala Gimnazială nr.1, com. Fărtănești,Galați, România, director Mardare Mioara;

– IP Gimnaziul „Vasile Alecsandri”, s.Taraclia de Salcie, director Condorachi Elizaveta și Școala Gimnazială nr.28, Galați, România, director Bucșa Camelia;

– IP  Gimnaziul „Mihai Eminescu”, s.Crihana Veche, director Armanu Tatiana și Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”, mun.Brăila, România, director Luntraru Emilia-Marilena;

– IP Gimnaziul „Alexandru cel Bun”, s. Larga Nouă, director Curjos Viorica  și Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”, com. Liești, Galați, România, director Purice-Susanu Nicoleta;

– IP Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, s. Alexandru Ioan Cuza, director Buciuceanu Tatiana și   Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați, România, Zamfir Romeo;

– IP Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza”, s. Roșu, director Mladinov Viorica și Școala Gimnazială  „George Emil Palade”, Buzău, România, director Gheorghe Elena;

– IP Gimnaziul „Mihail Sadoveanu”, s.Vadul lui Isac, director Bucur Lilia și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”,Galați, România, director Mereuță Cezara-Ioana;

– IP Gimnaziul „Ion Creangă”, s. Borceag, director Gaibu Alexandru și Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, mun. Brăila, România, director Cotlerenco-Medeleanu Magdalena;

– IP Gimnaziul „Ion Luca Caragiale”, com. Doina, director Culea Maria  și Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, mun. Brăila, România, director Lepădatu Anișoara;

– IP Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, s. Colibași, director Grigoriță Ana și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, mun.Galați, România, director Constantin Nicoleta;

– IP Gimnaziul „Ion Creangă”, com. Zârnești, director Dobândă Nadejda și Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, mun. Bacău, România, director Popică Elena;

– Grădinița „Albinuța”, s.Roșu, director Savilenco Galina și Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel”, mun. Galați, România, director Balan Vica;

–  Creșa-Grădinița „Prichindel”, com.Pelinei, director Peiu Maia și Grădinița cu Program Prelungit „Licurici”, mun. Galați, România, director Lăcustă Nicoleta;

– IP Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, s. Giurgiulești, director Machedon Silvia și Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter”, mun. Buzău, România, director Cighir Cătălin;

– Creșa – grădiniță „Garofița”, s.Cotihana, director Mitioglo Maria și Grădinița cu Program Prelungit „Arlechino”, mun. Galați, România, director Ciurtu Carmen;

– IP Gimnaziul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, s. Tătărăști, director Uzun Tamara și Școala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu”, com. Cudalbi, Galați, România, director Dediu Anca;

– Gimnaziul/grădiniță „Constantin Stere”, s. Chircani, director Grigore Elena și Școala Gimnazială nr.29, mun. Galați, România, director Dediu Cristina;

– Gimnaziul „Alecu Russo”, s. Ursoaia, director Malai Svetlana și Școala Gimnazială „Lazăr Catargiu”, com. Schela, jud. Galați, România, director Dumitrașcu Luiza-Simona;

– Grădinița de copii „Floricica”, s. Andrușul de Sus, director Codreanu Eugenia și Grădinița de copii nr.1, com Fârțănești, jud. Galați, România, director Mardare Mioara;

– Grădinița de copii „Bucuria”, s. Brânza, director Eremia  Ana și Grădinița de copii cu program

prelungit nr.36, mun. Galați, România, director Gheorghiță Corina.

În cadrul evenimentului, a fost lansat și un Proiect Educațional Transfrontalier, cu genericul Interculturalitatea, portal educațional transfrontalier, coordonat de către doamnele prof.  Nineta Bărbătescu și prof. Selena Costea, Galați, România. Datorită acestui proiect, în următoarele luni, vor avea loc o serie de seminare în județul Galați, cu participarea școlilor partenere din raionul Cahul. De aceste activități vor beneficia circa 600 de copii și 80 de cadre didactice din cele două țări partenere.

Conform agendei, oaspeții din România au efectuat și vizite în cadrul instituțiilor de învățământ ale fiecărui partener din raionul Cahul, iar inspectorii școlari și ceilalți oaspeți au fost invitați să viziteze alte trei instituții reprezentative din municipiu – Instituția Publică Liceul Teoretic  „Ion Creangă”, Grădinița nr. 8  „Prichindel” și Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu”, mun. Cahul.

La finalul evenimentului, au fost exprimate mesaje de mulțumire din partea conducerii raionului Cahul, inspectorilor școlari generali din Romania, directorilor basarabeni: Silvia Machidon, Giurgiulești; Nadejda Dobândă, Zârnești; Grigore Elena, Chircani.

În cuvântul de încheiere a evenimentului, șeful DGÎ Cahul, Valeriu Baban și-a exprimat convingerea, că acordurile de parteneriat încheiate în această zi reprezintă o oportunitate cu impact semnificativ și de durată, căci instituțiile de învățământ din raionul Cahul susțin performanța în educație și vor pune bazele unor parteneriate educaționale de lungă durată între instituții. Prin intermediul acestor parteneriate, se va realiza o colaborare eficientă a instituţiilor  de învățământ de pe cele două maluri ale Prutului, vor putea fi elaborate proiecte și programe în comun, se vor desfășura activități curriculare și extracurriculare, cu participarea  cadrelor didactice și copiilor din instituțiile partenere, promovându-se astfel valorile general-umane, prin cooperare în diferite domenii ale cunoaşterii, sub diverse aspecte ale practicii şi vieţii individuale şi sociale.

Totodată, domnia sa a subliniat că toate instituțiile învățământ general din raionul Cahul își exprimă întreaga deschidere pentru colaborare și cooperare cu instituțiile similare din România, în vederea implementării celor mai bune practici europene, pentru prosperitatea sistemului educațional în regiunea de sud a țării. În acest context, un factor important îl constituie implementarea de proiecte educaționale transfrontaliere, iar România rămâne, în continuare, cel mai onest partener, susținând plenar parcursul european al Republicii Moldova, oferind un sprijin amplu pentru dezvoltarea unei educații de
înaltă  calitate.

Valeriu Baban, șef al DGÎ Cahul, a adus cordiale mulțumiri d-ei Seredenco Tatiana, vicepreședinte al raionului Cahul, responsabil de domeniul educației pentru deschidere, inițiativă și implicare asiduă în organizarea acestui eveniment de anvergură, precum și tuturor partenerilor educaționali de pe ambele maluri ale Prutului, care au depus efortul de a răspunde inițiativei de colaborare și cooperare, conferind activității din această zi o apreciere înaltă.

Portalul educațional transfrontalier s-a desfășurat într-un climat de înaltă ținută academică și a reprezentat un excelent prilej de schimb de bune practici între instituțiile de învățământ prezente la activitate.